Istoricul localităţii

În 1803 PODURILE apare pentru prima dată ca sat de razeşi ,într-un important document -"Condica liuzilor". Satele componente ale comunei PODURI apar in documente mult mai înainte, ca: satul Prohozeşti(1419), satul Bucşeşti(1456). În toate documentele vechi (Condica Liuzilor-1803, Marele dicţionar geografic al României-1902),apare denumirea de PODURILE -suprafaţă de relief mai inaltă sub formă de poduri.

În secolul al XV-lea documente în care ne-au rămas stiri referitoare la bazinul Tazlăului sunt mult mai numeroase decât în secolul al XIV-lea. Ele menţionează douăzeci de sate din care douăsprezece sunt usor de identificat păstrându-şi numele. Dintre acestea e şi satul Prohozeşti.
Si in prezent se mai păstrează în zona satului Prohozeşti (abruptul de eroziune Stadion Moineşti-Negreni), denumirea de dealul lui Ioanăş ceea ce vine să întărească "la concret" acest document de mare valoare pentru comuna Poduri.
Satele menţionate în documente sunt în deosebi acelea unde au avut loc vânzari şi cumpărări de ocină. Astfel de documente pentru comuna Poduri s-au găsit în legătură cu satele Bucşeşti şi Cernu.

In aceste documente apar pentru prima data numele satului Bucsesti precum si delimitarea lui , cu lux de amanunte.
Multe dintre punctele de reper folosite pentru delimitarea mosiei satului se pastreaza si astazi dupa aproximativ 520 de ani , denumiri care s-au pastrat bineinteles , prin viu grai de la generatie la generatie..In veacul al XVIII -lea apar multe carti care , pastrandu-se pana astazi dau imaginea cea mai exacta a configuratiei satelor in perioada respectiva (Ex.:Dimitrie Cantemir,Bawr,1783 si H. Von Ottzelovitz 1790 ).
Un document important , la inceputul secolului al XIX -lea , este Condica Liuzilor (1803).Pentru satele din bazinul Tazlaului condica indica cel mai mare numar de liuzi in satele manastiresti si in cele bisericesti dar si in unele sate razasesti ca Podurile , unde se mentioneaza loc destul si prezenta pacurei.Pacura este indicate ca bogatie importanta a unor sate din bazinul Tazlaului Sarat dintre care si Podurile si Prohozesti . Asezarile aparute in a doua jumatate a secolului al XIX -lea sunt in general sate mici ca Lereni si Ruseni .In secolul XX au aparut in bazinul Tazlaului Sarat alte cateva mici sate dintre care si Negreni.

Reforma agrara din 1864 care hotara "claca este desfiintata deapururea si de astazi voi sunteti proprietari liberi pe locurile supuse stapanirii voastre" , nu si-au gasit aplicabilitate in multe sate ale tarii.S-au inregistrat si cazuri cand s-a anulat decizia de improprietarie a clacasilor.
Faptul este consemnat in documente in favoarea proprietarului mosiei Prohozesti din Tazlaul de Sus , ceea ce a dus la mari nemultumiri si revolte in randul locuitorilor.La 17 aprilie 1894 ziarul "Nationalul " scria ca in judetul Bacau satenii din comuna Bucsesti s-au ridicat cu totii impotriva legii maximului.Aplicarea exagerata a legii a dus la riposta hotarata a taranilor , fapt ce a determinat aducerea unui important detesament militar.Cu tot numarul mare a soldatilor adusi in comuna Bucsesti , rasculatii nu au cedat , silind autoritatile judetene sa renunte la aplicarea legii maximului.Rascoala se spune ca a avut o durata mare .Cele doua razboaie mondiale au antrenat participarea activa a populatiei comunei Poduri marea majoritate dintre barbati pierind in lupte.Multe familii au pierit in intregime , in timpul si intre cele doua razboaie mondiale , rapusi de epidemiile de tifos exantematic si mizeria crunta in care traiau.Urmele acestor razboaie se pot observa si astazi pe teritoriul comunei (relief antropic) , prin pastrarea unor pozitii de aparare sub forma de transee si drumuri pietruite de retragere (asa numitul drum al rusilor )pe culmea Berzunti , folosite in primul razboi mondial si prin transee , pozitii de aparare si cazemate pe dealul Fagadau , dealul Bucsestilor si Sopa .

 

Înapoi