Conform Ordonanței nr.92/2021 privind regimul deșeurilor

  • Colectare selectivă

    Nu mai constituie un secret pentru nimeni importanța colectării selective în rândul populației. Vedem informații din ce în ce mai des la TV, în social media și pe site-urile de specialitate, însă întotdeauna acestea sunt însoțite de un semnal de alarmă, care dorește să ne facă din ce în ce mai conștienți de misiunea pe care fiecare dintre noi o are în acest sens. Verdictul este clar: “nu colectăm suficient și la standardele impuse”. Vestea bună este că nu trebuie să ne lăsăm influențați de acest feedback negativ și trebuie să ne documentăm și să acționăm. Dacă fiecare dintre noi ar acționa așa, s-ar vedea rezultate într-un timp foarte scurt.

    Ce înseamnă colectarea selectivă?

    Colectarea selectivă este una dintre etapele reciclării, împreună cu separarea și procesarea unora dintre componentele deșeurilor. Practic, aproape toate materialele ce compun deșeurile se pot recicla, dacă suntem atenți la modul în care facem acest lucru: hârtia, sticlă, plasticul, aluminiul, metalul sau lemnul.

    Cum separăm deșeurile?

    Procesul de separare este extrem de simplu și presupune disciplină și atenție. Atât la birou cât și acasă, trebuie să respectăm un cod universal de culori după care toată lumea se ghidează. În funcție de echipamentele de care dispunem, colectarea selectivă se realizează cu succes și ajută reciclatorul final să obțînă maximul de beneficii din acest proces.

    · Container albastru – hârtie și carton

    · Container galben – plastic și metal

    · Container verde – sticlă

    · Container negru – deșeu menajer

    Atragem atenția asupra unui lucru, pentru că am observat că este o greșeală comună, pe care multă lumă o face. În cazul deșeului menajer, este important că acesta să fie colectat în containerul potrivit. Dacă avem o farfurie din plastic pe care am mâncat, acesta nu se aruncă la plastic, deoarece a fost contaminată cu produs. La fel și în cazul sticlelor de suc, șervețelelor sau orice suprafață murdară. Dacă doriți să reciclati la plastic sticlele de suc, acestea trebuie spălate cu apă înainte, pentru a le decontamină.

    De ce este importantă colectarea selectivă?

    Există nenumărate beneficii pe care acest proces le aduce comunității și planetei, însă este important că noi să conștientizăm și să încercăm să facem diferența. Cel mai mic gest contează și dacă ne uităm pe statistici, avem nevoie să ne unim forțele și să “provocăm” un impact pozitiv, folosindu-ne de toate armele noastre.

    Înțelegem ce înseamnă un comportament responsabil, calculat și integru.
    Reprezentăm un exemplu pentru alți oameni responsabili care doresc să aducă plus valoare comunității în care trăiesc;
    Protejăm mediul înconjurător:
    Mai puține deșeuri ajung la gropile de gunoi;
    Conservăm resursele naturale și utilizăm în procesul de producție materiale reciclate;
    Salvăm materialele primare și stopăm dispariția lor;
    Reducem gradul de poluare și contribuim la un nivel de sănătate publică optim, fără a amestecă deșeurile periculoase cu cele generale;
    Stopăm focarele de infecție și ajutăm la purificarea aerului pe care îl respirăm.

  • Știați că…?
      • O tonă de hârtie reciclată salvează de la tăiere 15 arbori maturi ?

      • Pentru obținerea hârtiei din fibre reciclate se folosește cu 70% mai puțină energie decât pentru cea din fibre naturale ?

      • O tonă de hârtie reciclată economisește : 2,5 barili de petrol; 4123 KwH (suficient pentru a încălzi o locuință timp de 6 luni), 497,88 litri de apă ?

      • Descompunerea naturală a plasticului sau a aluminiului în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani ?

      • Reciclând o sticlă de plastic se economisește suficientă energie pentru ca un bec de 60W să funcționeze timp de 6 ore ?

      • PET-ul reciclat poate fi folosit pentru a fabrica noi produse: covoare, mochete, material pentru tricouri, încălțăminte, pulovere și jachete, genți, umplutură pentru haine de iarnă sau saci de dormit și chiar jucării.

      • Reciclănd o tonă de sticle de PET se economisesc aproape 7m³ spațiu de depozitare în gropile de gunoi.

      • Dozele de aluminiu (folsite pentru îmbutelierea sucurilor, berii) pot fi reciclate la infinit, deoarece aluminiul poate fi topit și refolosit de nenumărate ori ?

      • O tonă de aluminiu reciclată economisește: 4 tone de bauxită, 9 tone de emisii CO2, 95% din energia necesară producerii aluminiului din materii prime ?

    Cum se face colectarea selectivă a deșeurilor :

      • Primul pas în acest proces de colectare selectivă a deșeurilor este să identifici deșeurile pentru a colecta selectiv. Verifică simbolurile de pe ambalaje, acolo unde este cazul.

      • Următorul pas este să pliezi ambalajele, în așa fel încât să ocupe cât mai puțin spațiu. De exemplu o sticlă de plastic de 2 litri o poți presa/restrânge, urmând ca apoi să-i pui dopul, în acest fel vei ocupa mult mai puțin spațiu.

    Selecția deșeurilor se face foarte simplu, după cum urmează :

      • hartia si cartonul trebuie aruncate in containerele ALBASTRE

      • cele din plastic si metal in containerele GALBENE

      • cele din sticla in containerele de culoare VERDE

      • deseurile biodegradabile in containerele MARO

      • deseurile menajere in containerele NEGRE